Pentru că luna iunie începe cu ziua internațională a celor mai mici dintre pacienți, am decis să dedicăm articolele de blog ale acestei luni îngrijirii lor orale. Dacă la începutul lunii am vorbit la modul general despre dinții celor mici și cum îi îngrijim, săptămâna aceasta avem un invitat tare drag, care va răspunde unor întrebări pe care sigur orice părinte și le-a pus măcar o dată, dar ne va și împărtăși din experiența de lucru cu cei mici în cabinet. 

Doamna Dr. Andreea Lup este Medic Pedodont cu foarte mult „lipici” la copii, inspirând totodată încredere și profesionalism, astfel încât părinții declară încântați chiar după prima vizită că au găsit pedodont pentru copiii lor! Îi mulțumim mult doamnei doctor că a acceptat invitația noastră.

Am pregătit atât unele întrebări pe teme sensibile sau controversate, cât și curiozități, dar toate importante pentru părinți.

MdS: Sunt părinți care vă întreabă de ce este nevoie să tratăm dinții temporari (în ideea în care ei oricum vor fi înlocuiți de cei definitivi)?

Dr. Andreea Lup: Da, dar din fericire, odată cu trecerea anilor din ce în ce mai puțini. Părinții se informează mai mult acum din diferite surse, inclusiv cele online. Mulți cred că toți dinții de lapte se schimbă în jurul vârstei de 6 ani, ceea ce este greșit. Doar zona frontală se înlocuiește la această vârsta, pe când cea laterală în intervalul 9-12 ani. Dinții de lapte sunt foarte importanți atât în dezvoltarea armonioasă a întregului organism, cât și în cea a dinților permanenți.

MdS: De ce le este cel mai teamă copiilor de stomatolog? Dar părinților?

Dr. AL: La stomatolog, copiilor cred că le este cel mai teamă de zgomote și de necunoscut. Încă sunt cazuri când vin speriați de diferite povești auzite în jur, de aceea este foarte important să punem într-o lumină pozitivă vizita la dentist, încă de la început. Părinților le este frică de durere cred, dar stomatologia a evoluat foarte mult din punct de vedere tehnologic și acum putem face tratamente nedureroase.

MdS: Puteți să ne povestiți în câteva cuvinte cum decurge o primă consultație la dvs.? Dacă știu mai multe detalii despre asta, părinții vor putea să îi pregătească mai bine pe cei mici înainte de prima lor consultație la stomatolog.

Dr. AL: Ne propunem ca prima consultație la dentist să fie cât mai plăcută și, astfel, este vorba mai mult despre o vizită de acomodare atât cu cabinetul, cât și cu personalul. Ne cunoaștem la recepție, unde am amenajat un loc de joacă (exceptând aceasta perioadă – n.r. perioada pandemiei Covid-19), tocmai pentru a crea un mediu mai prietenos. În cabinet facem cunoștință cu toți prietenii care ne ajută, respectiv: scaun, lumină, instrumente și îi testăm pe toți să vedem cum sună și cum se simt. Stabilim clar ce o să se întâmple data viitoare și pregătim copilul pentru asta, arătându-i demonstrativ exact cum o să facem. De cele mai multe ori, în prima ședință realizăm un periaj profesional, o manoperă ușoară și care ar trebui efectuată periodic. Această manoperă îi ajută și la acomodare. La final primesc surprize ☺ și multe încurajări.

MdS: În ceea ce privește instrumentele de prevenție utilizate acasă, o întrebare pe care mulți părinți o au este următoarea – oare ce este mai bine să folosesc pentru copil: periuță manuală sau periuță electrică?

Dr. AL: Periuța de dinți trebuie să fie corespunzătoare vârstei, cu peri medii. Periuțele cu peri moi, inclusiv periuța degetar, nu îndepărtează eficient placa bacteriană. Peria electrică se folosește după vârsta de 3 ani, efectuând aceleași mișcări, de la gingie spre dinte, ca și cu cea standard. Eu recomand peria electrică în special copiilor care nu colaborează la periaj, pentru că este mai eficientă și uneori îi încântă mai tare. 

MdS: Poate la fel de des ca întrebarea de mai sus am auzit și „sigilăm sau nu?”. Și, dacă da, când este momentul potrivit pentru asta – înainte sau după ce apar dinții definitivi?

Dr. AL: În jurul vârstei de 6 ani, în spatele măselelor de lapte, ies molarii de 6 ani, fără să cadă nimic. Sunt primele măsele definitive și, statistic, tot primele care se cariază. Acesta este momentul în care se recomandă sigilarea lor, mai ales la copiii cu o predispoziție crescută la carii. În funcție de particularități, sigilarea este o metodă foarte bună de prevenție, atât la dinții definitivi, cât și la cei temporari.

MdS: V-am zis la început că avem multe întrebări pe teme sensibile, nu ? Iată încă una: ce pastă alegem – cu sau fără fluor? Dar despre bine-cunoscutele suplimente de fluor de pe vremea noastră ce ne puteți spune – mai sunt ele recomandate?

Dr. AL: La fel ca periuța, pasta de dinți trebuie să fie corespunzătoare vârstei. Pasta de dinți cu fluor se folosește din momentul în care copilul știe să scuipe și, astfel, nu mai înghite pasta. Administrarea suplimentelor cu fluor este un subiect controversat. Așadar, în acest moment, nu se mai prescriu de către medici.

MdS: Și în ceea ce privește guma de mestecat părerile sunt destul de împărțite. Este cazul să fugă părinții de acest produs sau, ca în multe alte aspecte, moderația este cheia?

Dr. AL: Guma de mestecat conține, de regulă, zahăr. Astfel, folosită frecvent, poate cauza carii, iar din punct de vedere nutritiv nu oferă niciun fel de beneficii. Dacă ne gândim că poate ajuta la curățarea dinților, este de preferat să o înlocuim fie cu un periaj, fie cu un fruct tare, cum e mărul.

MdS: Ne puteți spune câteva cuvinte despre ticurile vicioase la copii (suzetă/ sugerea degetului, inter-poziții de obiecte, deglutiția cu inter-poziția limbii) și ce rol au în dezvoltarea dinților? Este vreunul dintre aceste ticuri mai periculos și părinții trebuie să fie mai atenți în ceea ce-l privește?

Dr. AL: Folosirea tetinei, a suzetei, precum și suptul degetului afectează forma maxilarului superior și poziția dinților. Majoritatea copiilor renunță singuri la aceste obiceiuri. Dacă nu se întâmplă de la sine până în jurul vârstei de 3 ani, atunci trebuie să intervenim.

MdS: Copiii sunt activi, este apanajul lor și este sănătos să fie așa. Dar, uneori, asta vine la pachet cu accidentări în care pot avea de suferit și dinții celor mici (fisurării, rupturi sau smulgeri ale unuia sau mai multor dinți). Ce le recomandați părinților să facă în astfel de cazuri până ajung în cabinetul stomatologic? 

Dr. AL: Traumatismele dentare trebuie, obligatoriu, evaluate de către medic în cabinet. Deci, trebuie să ajungă cât mai repede posibil la medic. Dacă s-a fracturat un dinte de lapte sau definitiv, e important să caute fragmentul, pentru că acesta poate fi lipit. Fragmentul fracturat se pune într-un recipient curat, cu lapte sau salivă.

Avulsia (n.r.: îndepărtarea prin smulgere a unui organ; în cazul acesta un dinte) totală se gestionează diferit la dinții de lapte față de cei permanenți. Atunci când dintele temporar a ieșit cu tot cu rădăcină din gingie, el nu se reimplantează, pentru că există riscul să lezăm mugurele dintelui permanent. Dinții definitivi avulsionați total se reimplantează! Găsim dintele și îl clătim ușor cu apă rece, ținându-l de coroana dentară și nu de rădăcină. Îl punem într-un recipient curat, cu lapte rece sau saliva copilului, și mergem urgent la cabinet. Cu cât se reimplantează mai repede, cu atât șansele de reușită sunt mai mari. 

MdS: În final, dacă ar fi să le dați doar 3 sfaturi părinților legat de dinții copiilor lor, care ar fi acelea?

Dr. AL: 1. Orice periaj e mai bun decât niciun periaj.
2. Un copil pregătit de acasă va reacționa mult mai bine în cabinet.
3. Prima vizită la dentist ar trebui să aibă loc înainte de apariția cariilor sau a durerii.


Pe noi doamna doctor ne-a cucerit cu răspunsurile dumneaei clare și cu opiniile echilibrate, precum și cu empatia pe care o emană. Și vă spunem din experiență că vă va cuceri și pe voi, dar mai ales pe cei mici. Pe doamna Dr. Andreea Lup o puteți găsi la clinica Ava Smile de pe Calea Floreasca 169A, București.